Oferte Cazare - Munte Borovets, Sofia, Bulgaria la hoteluri la ski in februarie 🌄 2023

Borovets - o stațiune montană cu vechime

 În Borovets iernile sunt blânde, temperatura medie în luna ianuarie fiind de 4.8 grade Celsius, iar zăpada este abundentă, menținându-se mai bine de 100 de zile pe an. Sezonul de schi debutează la jumătatea lunii decembrie și se prelungește până în luna aprilie. Fiind înconjurată de păduri de conifere, aerul din stațiune este foarte sănătos, curat și nepoluat. Borovets este cea mai veche stațiuni montană a Bulgariei, fiind atestată încă din anul 1896, când era folosită ca destinație de vânătoare pentru domnitorii bulgari. Stațiunea și-a păstrat faima și renumele de-a lungul anilor, în prezent, fiind a doua stațiune de schi, ca mărime, a Bulgariei. Turiștii au la dispoziție 24 de pârtii, ce însumează  58 de kilometri, diferite atât ca grad de dificultate, cât și ca lungime. Acestea sunt grupate în trei secțiuni: Sitniakovo - Martinovi Baraki; Markudjik și Yastrebec. Pârtiile din regiunea Yastrebec sunt cele mai căutate, găzduind diferite competiții sportive de iarnă. Aici s-a desfășurat de două ori Cupa Mondială de schi alpin. Secțiunea Sitniakovo cuprinde cele mai lungi pârtii, una dintre acestea, ce măsoară 5.800 metri, este rezervată schiorilor medii, în timp ce celelalte trei sunt cotate ca fiind dificile. De asemenea, Martinovi Baraki numără tot patru pârtii. Pârtia cu cel mai ridicat grad de dificultate se numește „Martinovi Baraki 4” și măsoară 1200 metri lungime. Pârtiile din secțiunea Markudjik sunt situate la cea mai mare altitudine, toate măsurând 1.300 de metri și fiind cotate ca dificile și medii-dificile. Stațiunea însumează și 18 kilometri de pârtii neamenajate, cea mai extinsă dintre ele măsurând 10 kilometri. În timpul nopții se poate schia, cu nocturnă. Serviciul salvamont funcționează 24 h/zi.  

poza Borovets - o stațiune montană cu vechime

Pârtiile sunt situate între 1300 și 2560 metri altitudine, însă cele mai potrivite zone pentru schiat se găsesc la mai puțin de 2.500 metri altitudine. Borovets este o stațiune similară cu cele din Alpi, aici putându-se practica diferite sporturi de iarnă, precum: schi, schi nocturn, snowboarding, ski-doo, cross-country, biathlon etc. Complexul este dotat cu 12 teleschiuri. Pârtiile sunt foarte bine întreținute, fiind păstrate în perfectă stare de funcționare cu ajutorul unor mașini de ultimă generație. De asemenea, sunt nivelate în fiecare noapte, garantându-se turiștilor 120 de zile de pârtii în perfectă stare de funcționare. Doritorii pot să-și închirieze echipamentul de schi sau de snowboard de la unul dintre centrele de închiriere a materialului sportiv. Începătorii se pot bucura de instructori de schi, vorbitori de engleză și rusă, și de pârtii speciale pentru nivelul lor, situate în apropierea Complexului Rila, recomandată fiindu-le pârtia Sitnyakovo. În fiecare zi, timp de 6 zile pe săptămână, în intervalul 17.00 – 22.00 sunt organizate ședințe de schi. De altfel, Școala de schi din Borovets se bucură de un renume internațional, astfel, este aproape imposibil să nu reușiți ca după câteva ședințe să vă descurcați pe schiuri.

poza Borovets - o stațiune montană cu vechime

Borovets nu este populară doar datorită pârtiilor sale, viața de noapte fiind la fel de apreciată în rândul turiștilor. Stațiunea este înțesată de restaurante, cafenele, baruri, cluburi și discoteci. Majoritatea localurilor au program până la primele ore ale dimineții, oferindu-le turiștilor nopți pline de distracție. De asemenea, puteți opta pentru restaurante și taverne cu specific bulgăresc și vă puteți bucura de farmecul muzicii naționale. Borovets este o stațiune ce vă va transpune iar în anii copilăriei, peisajele sunt nemaipomenit de frumoase astfel că ar fi păcat să nu le imortalizați. Complexul dispune de numeroase hoteluri de la cinci la două stele, cele mai apreciate hoteluri fiind: Hotel Borovets Hills, Hotel Festa Winter Palace, Hotel Alpin, Hotel Rila etc.  Veți beneficia de tot confortul, încât vacanța aleasă să fie cât mai relaxantă. Puteți alterna zilele petrecute pe pârtie cu zilele petrecute la shopping, în zonă fiind dispuse mai multe magazine, unele dintre ele comercializând și produse de lux. De asemenea, în zonă sunt prezente farmacii, case de schimb valutar și ATM-uri. 

Condiții ski în stațiunea Borovets

Stațiunea de ski Borovets este situată la circa 70 kilometri sud de Sofia. Stațiunea pune la dispoziția vizitatorilor săi 58 kilometri de pârtii, zona destinată practicării sporturilor de iarnă fiind amplasată între 1,300 și 2560 metri altitudine.

Citeste mai mult.

Cele 7 lacuri din Munții Rila

7 lacuri Rila este una dintre cele mai fascinante atracții turistice ale Bulgariei, atrăgând mii de  turiști amatori de drumeții.  Cele 7 lacuri Rila reprezintă 7 lacuri glaciare, de pe cuprinsul Munților Rila. Acestea sunt situate la altitudini de 2100-2500 metri, într-un circ glaciar cu totul spectaculos.  Turiștii pot ajunge la baza circului glaciar prin intermediul telescaunului, iar traseele ce duc către lacuri nu sunt deloc dificile.

Citeste mai mult.

Petreceți un Paște deosebit în stațiunea Borovets

    Borovets este cea mai veche stațiune a Bulgariei, fiind inaugurată în anul 1896. Este situată la o altitudine de 1390 de metri și este înconjurată de păduri de pin și molid, fapt ce conferă aerului un parfum plăcut, mediul natural fiind propice pentru petrecerea unui sejur relaxant și reconfortant. Borovets este o destinație ideală pentru a vă petrece vacanța de Paște.

Citeste mai mult.

Bucurați-vă de schi și facilități Spa pe durata unui sejur de Crăciun în Borovets

Sunt momente în an în care ne dorim să ne răsfățăm și să ne relaxăm, uitând de stresul cotidian, iar unul dintre acele momente este Crăciunul. Aceasta este o perioadă nemaipomenit de potrivită pentru un sejur în Borovets, în cadrul căruia să vă bucurați de schi, peisaje spectaculoase și de facilitățile de agrement oferite de unitățile de cazare din această stațiune.

Citeste mai mult.

Atracții turistice de care vă puteți bucura în cazul în care optați pentru un sejur în Borovets

Munții Rila sunt extrem de atractivi, în stațiunea Borovets și în împrejurimile acesteia, existând numeroase obiective naturale, culturale, istorice și arheologice. Printre cele mai importante atracții ale acestei zone se situează Parcul Natural Rila, una dintre cele mai prețioase și cele mai mari arii protejate ale Europei.

Citeste mai mult.

Câteva motive pentru a vizita stațiunea montană Borovets pe timpul verii

După terminarea sezonului de iarnă, Borovets este gazda a mii de turiști care preferă să se bucure de farmecul acestei zone în perioada sezonului estival. Pe timpul verii, în Borovets sunt organizate numeroase evenimente  sportive și culturale și stațiunea oferă multă distracție într-un peisaj spectaculos. De obicei sezonul estival în Borovets debutează în luna iunie, după ce se topește și ultima zăpadă din părțile superioare ale munților.

Citeste mai mult.