Informații utile pentru cei care doresc să călătorească cu mașina personală în Varna

     O vacanță în una dintre stațiunile de pe litoralul Bulgariei poate fi o idee minunată pentru vară, deoarece, distanța fiind relativ mică, vă puteți deplasa și cu mașina personală, fără ca drumul să vi se pară excesiv de obositor. Regiunea Varna este situată în estul Bulgariei, învecinându-se cu regiunile Dobrici, Șumen și Burgas. Distanța dintre București și Varna diferă în funcție de traseul ales. Știm cu toții cât de nerăbdători suntem să ne bucurăm de vacanță, încât ne-am dori să parcurgem un drum cât mai scurt și cât mai lipsit de aglomerație. Dacă în drum spre destinația de vacanță entuziasmul este la cote maxime, iar bucuria unui sejur s-ar putea să vă facă să parcurgeți mai ușor traseul, la întoarcere situația se schimbă adeseori, de aceea vă venim în întâmpinare cu câteva informații pentru ca dumneavoastră să vă alegeți ruta cea mai avantajoasă și drumul să nu știrbească din frumusețea sejurului în Bulgaria.

     În cazul în care veți opta pentru un sejur în una dintre stațiunile din regiunea Varna, atunci puteți alege din mai multe trasee. Prima rută care, odată parcursă, vă va duce la destinație este București-Giurgiu- Ruse-Shumen-Varna. Drumul ce leagă Ruse de Varna este destul de liber și bine întreținut. Va fi destul de ușor să ajungeți la destinație, important este să fiți atenți la indicatoare și să nu vă abateți de la drum. În cazul în care nu vă veți confrunta cu accidente sau evenimente neprevăzute, puteți ajunge în Varna în circa 4 ore. Al doilea traseu prin care puteți ajunge în Varna este București-Austostrada Soarelui(A2)-Călărași-Bac Silistra-Dobrich-Varna. Diferența dintre cele două trasee, în ceea ce privește numărul de kilometri, nu este foarte mare, însă dacă alegeți acest traseu trebuie să țineți cont că veți fi nevoiți să așteptați câteva zeci de minute la trecerea bacului. Taxa privind trecerea cu bacul este de 35 lei. Avantajul constă în faptul că șoselele nu sunt aglomerate, totuși, acestea nu sunt în cea mai bună stare și sunt destul de  înguste.

 Varna Riviera Holiday poza

     O altă variantă pentru a ajunge în Varna este reprezentată de traseul București-Cernavodă-Medgidia-Negru Vodă-Dobrich-Varna. La fel ca și în cazul celorlalte două trasee, acest traseu va fi parcurs în aproximativ 4 ore.  Distanţa dintre Iaşi şi Varna este de circa 530 de kilometri, ce poat fi parcurși în 7.30-8 ore. Și în acest caz aveți mai multe opțiuni la dispoziție. Primul traseu pe care îl puteți urma este: Iaşi-Vaslui-Bârlad-Galați-Dobrich-Varna. De asemenea, puteți alege și varianta prin DN21/E584. Dacă locuiți în Cluj-Napoca, până în Varna va trebui să parcurgeți aproximativ 700 de kilometri pe traseul Cluj-Napoca - Alba Iulia Sibiu - Râmnicu-Vâlcea Ruse Shumen -Varna sau puțin peste 700 de kilometri, în cazul în care alegeți varianta Cluj-Napoca – Târgu Mureș – Sinaia – București - Călărași – Dobrich – Varna.

Pobiti Kamani - una dintre cele mai fascinante atracții turistice a Bulgariei

   Pobiti Kamani este una dintre cele mai fascinante atracții turistice naturale ale Bulgariei.  Pobiti Kamati, cunoscută și ca Pădurea de Piatră, este situată la circa 25 de kilometri de orașul Varna, în sigura zonă deșertică a Bulgariei, și atrage turiști din întreaga Europă. La prima vedere, coloanele de piatră par a fi rămășițele unui templu antic, însă acestea nu au nimic în comun cu existența umană.  Coloanele de piatră ce se aseamănă cu trunchiurile unor copaci sunt situate pe o suprafață de 253 hectare, de-a lungul litoralului Mării Negre.

Citeste mai mult.

Festivalul Antic și Medieval din Varna

Festivalul Antic și Medieval „Noul Început” din Varna se desfășoară în Parcul Istoric din satul Neofit Rilski. Parcul Istoric este primul complex natural și istoric de acest tip de pe cuprinsul Bulgariei și este situat la 33 kilometri de Varna, în satul Neofit Rilski.

Citeste mai mult.

Atracții istorice Varna: Cetatea Ovech

 Cetatea Ovech este situată la circa 50 kilometri distanță de Varna și la 410 kilometri distanță de Sofia, în apropierea orașului Provadia. Cetatea este dispusă pe un platou din est-ul orașului Provadia.  Cercetările efectuate în zonă au dezvăluit că fortificația Ovech a fost locuită între secolele III-XVII, cu câteva intreruperi în primele decenii ale secolelor VII-XI. Rând pe rând, tracii, romanii, bizantinii, bulgarii și turcii au înțeles importanța strategică a cetății și au folosit-o în sens defensiv.

Citeste mai mult.

Atracții naturale Varna: Peștera Devetashka

  Peștera Devetashka este situată la 20 de minute distanță de Cascadele Krushuna, la 18 kilometri nord-est de Lovech și la 2 kilometri distanță de Devetachi. În zona intrării, Peștera Devetashka are o înălțime de circa 30 metri și o lățime de 35 metri. După circa 40 de metri de la intrare, peștera se lărgește, formând un hol spațios, care se întinde pe o suprafață de 2400 metri pătrați.

Citeste mai mult.

Atracții turistice Varna: Mănăstirea Rupestră din Shashkanite

     Mănăstirea în stâncă este situată în localitatea Shashkanite, la circa un kilometru nord-est de orașul Provadia.  Lăcașul de cult are în componența sa 10 chilii, situate la o înălțime de 30 metri. Chiliile au fost tăiate în stânci verticale. Mănăstirea săpată în stâncă a fost locuită între secolele XII-XIII, iar mai apoi a fost abandonată.  În prezent, pentru turiștii care doresc să viziteze mănăstirea s-a construit un pod suspendat metalic.

Citeste mai mult.

Grădinile Mării - Oază de relaxare în inima orașului Varna

Parcul Grădinile Mării, cunoscut și sub numele de Parcul Primorski, este unul dintre simbolurile orașului Varna. Parcul se desfășoară de-a lungul întregii alei litorale, având o suprafață de 82000 de metri pătrați.

Citeste mai mult.