Stațiunile mici de pe litoralul Bulgariei au un farmec deosebit, iar Kranevo nu face excepție. Astfel, fie că alegi să petreci un weekend liniștit, fie că optezi pentru un sejur, vei sfârși prin a te îndrăgosti de acest loc. Vei descoperi atâtea atracții și te vei putea bucura de atât de multe activități încât nu-ți vei mai dori să părăsești această stațiune. Dacă îți petreci vacanța alături de copii, trebuie să știi că în stațiune și în împrejurimile acesteia vă veți putea bucura de numeroase activități, iar cei mici cu siguranță nu se vor plictisi. În plus, o vacanță în Kranevo nu costă foarte mult, fiind accesibilă și celor cu un buget redus. Pentru început îți recomandăm să te bucuri de mare, respiră aerul sărat și admiră cum valurile Mării Negre se contopesc cu țărmul. Apoi, una dintre numeroasele activități pe care le poți organiza este o excursie în Batova. Aici veți putea admira pajiști întinse înfrumusețate de prezența florilor multicolore și veți putea organiza picnicuri. Puteți explora această zonă fie cu bicicleta, fie călare. A explora această zonă este o adevărată relaxare și o aventură în aer liber.
De asemenea, puteți opta pentru croaziere pe iaht, pe parcursul cărora să vă bucurați de soare, înot și bună dispoziție. O excursie în Balcik și Capul Kaliakra este de asemenea o modalitate bună de a vă petrece timpul. Pe lângă faptul că veți putea vizita Castelul Reginei Maria, veți putea admira și peste 4600 de specii de plante, printre acestea numărându-se și specii rare sau pe cale de dispariție. În Kaliakra vă veți putea bucura de priveliști senzaționale și veți putea vizita ruinele unei fortărețe tracice. Dacă sunteți pasionat de fotografie, atunci puteți întreprinde o excursie în Varna. De asemenea, puteți angaja un fotograf profesionist care să vă realizeze fotografii de cuplu sau de familie în unele dintre cele mai frumoase locații din „capitala de vară a Bulgariei”. Fă-ți amintirile să dureze o viață, apoi împărtășește-le cu prietenii prin intermediul rețelelor de socializare și bucură-te de ploaia de complimente care va urma. În acest sens, locații excelente pot fi întâlnite și în Balcik și Albena. O altă activitate pe care vă sugerăm să o încercați este Varna Gourmet Tour. Astfel, împreună cu un ghid, veți explora străzile orașului, veți întâlni comercianți locali și veți degusta specialitățile tradiționale. Vă veți bucura de atmosfera autentică bulgară și de clipe de neuitat. La finalul excursiei gastronomice veți avea parte de o degustare de vinuri autohtone selectate de către un expert în domeniu. Jeep safari este o altă activitate de care vă veți putea bucura în Kranevo. Cei mici se pot și ei bucura de experiențe unice, precum vânătoarea de comori. Cei mici vor beneficia de ghizi, iar la final, cei mai buni vor obține recompense pentru efortul depus.
Pe teritoriul stațiunii Kranevo există și un centru sport în cadrul căruia se pot desfășura activități sportive în aer liber, în conformitate cu cele mai recente standarde mondiale. Acesta este situat la o distanță de 24 de kilometri de aeroportul Varna și la 42 de kilometri de Dobrich. Infrastructura acestui centru oferă toate condițiile pentru buna desfășurare a competițiilor și a taberelor. Facilitățile sportive sunt certificate internațional și pot fi folosite pe durata întregului an, nu doar în timpul sezonului estival. De-a lungul timpului, centrul a găzduit peste 40.000 de sportivi din diferite state. Aceștia au acces la antrenament într-un bazin olimpic, sală de gimnastică, saună, plajă privată, programe de animație și terenuri de sport.