Camel Park este singurul astfel de parc din Bulgaria, dar și din Europa de Est. Camel Park este situat la 10 minute distanță de stațiunea Sunny Beach și la doar 5 minute distanță de Nessebar. Pe cuprinsul parcului, turiștii vor avea ocazia de a admira și de a interacționa cu 15 cămile prietenoase, care sunt și cea mai importantă atracție a parcului. De asemenea, pe cuprinsul Camel Park viețuiesc și ponei, măgari, iepuri, păsări exotice și alte animale. În cazul în care vă petreceți vacanța în Bulgaria alături de copii, nu puteți rata acest parc. Cei mici vor fi cu siguranță încântați să se joace cu animăluțele sau să se distreze la locul de joacă special amenajat. În acest timp, adulții se vor putea la relaxa la restaurantul parcului, care, pe lângă varietatea de băuturi și preparate, oferă și priveliști frumoase către golful Sunny Beach.
Camel Park organizează și petreceri, astfel că micuții dumneavoastră își vor putea petrece ziua de naștere într-un cadrul special, iar aniversarea cu siguranță le va rămâne întipărită în memorie pentru mult timp. Plimbarea cu cămila este o activitate de care se vor putea bucura atât copiii, cât și adulții, astfel că veți putea petrece timp de calitate în familie. În jurul parcului este amenajată o zonă tip safari, astfel că turiștilor nu le va fi greu să se imagineze undeva în Deșertul Sahara. Plimbarea cu cămila durează în jur de 10 minute și este o activitate pe care chiar nu trebuie să o ratați. În timpul petrecut pe cuprinsul Camel Park, turiștii vor putea achiziționa și alimente, cu care să hrănească simpaticele animăluțe. Adulții care doresc să viziteze Camel Park vor trebui să achite o taxă de 20 leva. Menționăm faptul că în schimbul taxei de intrare, turiștii vor primi și o pungă cu alimente pentru hrănirea cămilelor. Copiii cu vârste de până la 12 ani vor achita o taxă de acces în valoare de 10 leva. O plimbare cu cămila îi costă pe vizitatori 15 leva, iar o plimbare cu cămila/poneiul costă 10 leva.