Bulgaria este o destinație cu multiple baze de tratament, deoarece beneficiază de o climă favorabilă, un litoral întins și peste 530 de izvoare minerale termale, cu componenți fizico-chimici diferiți. Principalul avantaj al centrelor de tratament din Bulgaria este faptul că sunt amplasate în regiuni extrem de plăcute climateric, ceea ce face extrem de facilă combinarea climei cu balneoterapia. Un alt mare plus al acestor centre îl reprezintă existența multitudinii de plante folosite în aeroterapie și fitoterapie. Capacitățile curative ale izvoarelor minerale ale Bulgariei erau faimoase încă din timpul tracilor, „Izvoarele Sfinte ale Traciei” fiind cunoscute pe tot cuprinsul Imperiului Roman.
Stațiunea Sunny Day dispune de 2 baze de tratament modern, cu personal calificat și dotări dintre cele mai moderne. În cadrul acestora puteți beneficia de peste 100 de tratamente medicale, ce folosesc apele minerale, nămolul, masaje și spa pentru tratarea diferitelor afecțiuni cardio-vasculare, ale aparatului locomotor și ale bolilor de piele. Pe lângă acestea, tratamentele pot reduce semnificativ stresul, fiind deosebit de reconfortante. Sunny Day beneficiază de aer curat, radiație pe unde scurte ultraviolete, aeroionizație negativă și izvoare minerale cu diferite compoziții și temperaturi. Dacă alegeți să vă cazați la The Palace Hotel puteți beneficia de peste 100 de servicii medicale și spa, precum: termoterapie; tratamente cu noroi; tratament cu parafină; diferite tipuri de băi, cu ape minerale, cu ierburi și uleiuri esențiale; galvanizare; terapie cu oxigen; terapie cu laser; cosmetică medicală; reflexoterapie; aromaterapie; talasoterapie; diferite tipuri de masaje; solar; gimnastică subacvatică. De asemenea, Hotel Marina, situat în centrul stațiunii, pune la dispoziția turiștilor un centru balnear și SPA. În plus, aici turiștii pot beneficia și de un salon de înfrumusețare.