Pacea și liniștea sunt principalele ingrediente pe care le caută turiștii care aleg să petreacă un sejur în stațiunea Elenite. Unitățile de cazare din stațiune pun la dispoziția turiștilor piscine exterioare, piscine pentru copii, restaurante cu specific bulgar și european, discoteci, baruri, cluburi, cafenele și magazine. Atracția principală a stațiunii este însă aquapark-ul Atlantida. Parcul acvatic Atlantida este compus din două zone, una fiind destinată adulților, iar cealaltă copiilor. Acesta va fi cu siguranță o încântare pentru copii dumneavoastră, care se vor putea distra pe toboganele și piscinele de aici. Parcul acvatic funcționează începând cu luna iunie, prelungindu-și activitatea până în luna septembrie. Pe teritoriul stațiunii, la dispoziția turiștilor sunt puse și terenuri de tenis, iahturi și alte forme de divertisment. Turiștii cazați la Hotel Royal Castle se pot bucura în mod gratuit de fitness, tir cu arcul, patru terenuri de tenis cu nocturnă, teren de mini-golf, fotbal, șah și squash. Contra cost acestor facilități sportive li se adaugă posibilitatea de a juca darts, bowling, de a se plimba cu bicicleta și de a practica sporturi nautice pe plaja stațiunii. Hotel Andalucia Beach oferă de asemenea multiple facilități sportive, oaspeții având la dispoziție posibilitatea de a beneficia de diferite activități sportive, fitness, gimnastică aerobică, posibilitatea de a juca tenis de masă și tenis de câmp, mini golf, polo pe apă, șah și fotbal. Mai mult, oaspeții acestui hotel au acces gratuit și la un mini parc de distracții. Contra cost se pot juca bowling, pot închiria biciclete sau pot practica diverse sporturi nautice.
De multiple activități sportive se pot bucura și oaspeții Hotelului Royal Bay. Vacanța acestora este animată de un program de activități sportive, fitness, posibilitatea de a practica tenis de masă, tenis de câmp, mini golf, polo pe apă, fotbal, șah, volei pe plajă, aerobic, aqua fitness și acces la parcul de distracții din stațiune. Acestor facilități sportive li se adaugă posibilitatea ca turiștii să se bucure de bowling, squash, sporturi nautice și ciclism. În ceea ce privește facilitățile sportive și pe cele de agrement, oaspeții Hotelului Royal Park sunt întâmpinați cu programe de animație atât pe timpul zilei, cât și seara, activități sportive, fitness, tenis de masă, tenis de câmp, mini golf, polo pe apă, șah, fotbal, volei pe plajă, aerobic, aerobic acvatic și acces gratuit la parcul de distracție din stațiune. Contra cost, turiștii se pot bucura de sporturi nautice pe plajă, biliard, darts și plimbări cu bicicletele. De facilități asemănătoare au parte și turiștii care optează pentru cazare în cadrul Hotelului Villas Elenite.
Hotel Zornitza Sands animă sejururile oaspeților care le trec pragul cu programe ce cuprind darts, volei pe plajă, aerobic acvatic, zumba și șah. Contra cost, doritorii se pot bucura de fitness, tenis de masă, air-hockey, teren de mini golf, biliard și ciclism. Elenite Holiday Village oferă turiștilor posibilitatea de a se bucura de diverse programe de animație și activități sportive, fitness, tenis de masă, tenis de câmp, polo pe apă, șah, fotbal, acces la parcul de distrații, volei pe plajă, aerobic și aerobic acvatic. Contra cost, turiștii se pot bucura și de activități precum bowling, squash și ciclism. Turiștii cazați în Hotel Atrium Beach se bucură de programe de fitness, tenis de masă, terenuri de tenis, mini golf, gimnastică aerobică și polo în apă. Pe lângă aceste activități gratuite turiștii pot beneficia contra cost și de activități precum bowling și sporturi acvatice.