Bansko - bucurați-vă de schi în cea mai modernă stațiune montană a Bulgariei

       Bansko este una dintre cele mai moderne staţiuni montane din Bulgaria și destinația preferată a iubitorilor de schi și snowboard. Orașul Bansko este situat la poalele Munților Pirin, în sud-vestul Bulgariei, la 160 km de Sofia. Bansko se bucură de cel mai modern centru de schi al Bulgariei. În ultimii ani au fost investite milioane de euro pentru a moderniza pârtiile de schi de pe teritoriul stațiunii. Nu doar investițiile au făcut stațiunea Bansko atât de apreciată de către turiști, un rol important îl joacă și condițiile meteo. Astfel, Bansko se bucură de o zăpadă foarte bună și cel mai lung sezon de schi, ce debutează la 15 decembrie și se prelungește până la data de 15 mai. În stațiune există 70 kilometri de pârtii pentru schi și snowboarding. Zona destinată practicării sporturi de iarnă este cuprinsă între 990 și 2600 de metri altitudine. Până la cota 1600 de metri urcare se face prin intermediul telegondolei, de aici schiorii având la dispoziție numeroase instalații care îi pot urca până la cota de 2600 de metri. Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziție 14 lifturi. Telegondola funcționează în intervalul orar 8.30-16.30. La cota 1600, turiștii vor descoperi Ski Kindergarten, ce oferă facilități pentru copii, dar și pentru începători. Urcând în altitudine, la cota 1700 – Shiligarnika vă veți putea bucura de numeroase baruri și restaurante. Stația mijlocie este numită Chalin Valog, iar de aici puteți coborâ către a treia stație, Bunderishka Poliana.


 Blagoevgrad Bansko poza

      Stațiunea montană Bansko își așteaptă vizitatorii cu o mare varietate de pârtii de schi, potrivite indiferent de gusturi sau de nivelul de cunoștințe al schiorilor. Pârtiile sunt foarte bine întreținute, condițiile de schi fiind extraordinare. Faptul că pârtiile sunt amplasate spre nord face ca zăpada să se mențină foarte bine și prelungește sezonul de schi. Pentru schiori experimentați și snowboarderi Bansko oferă o zonă specială de schi numită fun-park. Pentru schiorii care vor să se bucure de acest sport și pe timpul nopții Bansko le oferă o pârtie iluminată ce se desfășoară între Poliana Banderishka și oraș. Între orele 18.30 și 21.30, turiștii se pot bucura de condiții excelente pentru a practica schi nocturn.  Tunurile de zăpadă fac ca pârtiile de schi să fie 100% acoperite cu zăpadă din decembrie până în mai. Stațiunea numără mai multe pârtii albastre, destinate începătorilor, și pârtii roșii, cu o dificultate medie, cu o înclinație ceva mai mare decât pârtiile albastre și ceva mai înguste. În stațiune există și o pârtie neagră, Alberto Tomba, destinată exclusiv schiorilor avansați.

 Blagoevgrad Bansko poza

        Bansko este înțesat de localuri de noapte, restaurante, magazine de suveniruri și magazine cu echipamente sportive, supermarket-uri și mici magazine alimentare. Stațiunea montană Bansko atrage an de an sute de mii de turiști, fiind o destinație extrem de cosmopolită, veți întâlni numeroși turiști turci, greci, sârbi, englezi, americani, bulgari și români. Majoritatea hotelurilor pun la dispoziția turiștilor microbuze proprii care să-i transporte de la hotel spre pârtie și invers.

 Blagoevgrad Bansko poza

 

Après ski stațiunea Bansko

Après ski este un termen introdus pentru prima dată în stațiunile montane din Franța, în anul 1950, care în traducere înseamnă după ski și însumează toate activitățile distractive și relaxante care pot fi desfășurate după o zi petrecută pe pârtie. Conform dicționarului Cambridge, termenul de après ski definește activitățile sociale care au loc seara la hotelurile și restaurantele din stațiunile de ski.

Citeste mai mult.

Bansko - Top 10 unități de cazare care dispun de piscină și centre spa

Bansko este cea mai modernă stațiune de ski a Bulgariei. Aici, pe lângă numeroasele facilități privind practicarea sportului alb, atracțiile turistice și localurile din stațiune, veți descoperi și numeroase unități de cazare care dispun de piscine exterioare și centre spa, astfel încât să vă puteți bucura de o ședere cât mai relaxantă și plăcută.

Citeste mai mult.

Descoperiți tradițiile bulgărești de Paște în timpul unui sejur în Bansko

Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor din întreaga lume și, la fel ca în România, în Bulgaria se vopsesc ouă și se pregătesc tot felul se prăjituri tradiționale, există însă și tradiții diferite de ale noastre, pe care le puteți descoperi în timpul unui sejur de Paște în Bansko.

Citeste mai mult.

Petreceți un Revelion alb în Bansko, în cadrul căruia să vă bucurați de schi, distracție și relaxare

 În cazul în care veți alege să petreceți noaptea dintre ani în stațiunea Bansko, cea mai întinsă stațiune de sporturi de iarnă din Balcani, vă veți putea bucura de zăpadă, veți putea schia pe pârtiile de la poalele Munților Pirin, puteți să vă relaxați la centrul SPA al hotelului pentru care ați optat sau puteți să vă distrați în unul dintre cluburile din stațiune.

Citeste mai mult.

Bucurați-vă de un Crăciun de vis în Bansko

 Bansko este una dintre cele mai moderne stațiunii de schi din Bulgaria, fiind o destinație ideală și pentru un sejur de Crăciun. După ce ați petrecut o zi minunată pe pârtie, în Bansko vă veți putea bucura de o cină tradițională.

Citeste mai mult.

Bansko: O selecție a celor mai apreciate hoteluri situate în apropiere de pârtiile de schi

Tot mai mulți turiști români preferă stațiunile montane ale Bulgariei în detrimentul stațiunilor românești. Tarifele mai mici decât cele din România, pârtiile de schi lungi, facilitățile din cadrul unităților de cazare și serviciile SPA sunt doar câteva dintre motivele pentru care românii aleg să schieze în Bulgaria. Cea mai populară stațiune este Bansko, care se bucură de un total de 70 kilometri de pârtii de ski, dar și de un centru istoric încărcat de obiective turistice, incluse în patrimoniul UNESCO. Prin urmare, ne-am gândit să vă oferim câteva sugestii de hoteluri, situate în apropiere de pârtie, care să vă pună la dispoziție și centru SPA.

Citeste mai mult.

Festivaluri, spectacole și alte evenimente care vor face din vacanța în Bansko o experiență memorabilă

Bansko nu este doar o stațiune de schi, ci este un oraș încărcat de istorie cu multiple obiective turistice, unde pe parcursul anului sunt organizate numeroase concursuri, concerte, festivaluri internaționale și alte astfel de evenimente. Festivalul Internațional de Jazz din Bansko este cel mai mare eveniment muzical organizat pe timpul verii pe teritoriul Bulgariei.

Citeste mai mult.

Posibilități de petrecere a timpului dacă alegeți să vizitați stațiunea Bansko în timpul verii

Dacă pe timpul iernii Bansko este raiul iubitorilor de schi, stațiunea montană oferă și în extrasezon posibilitatea de a practica diverse sporturi, printre cele mai populare fiind: călăria de munte, ciclism, alpinism şi speologie. De asemenea, doritorii pot juca tenis, baschet, golf, volei şi fotbal, iar pe râurile de pe teritoriul staţiunii se poate practica rafting şi caiac.

Citeste mai mult.

Descoperă farmecul natural al Bulgariei vizitând Parcul Național Pirin

 Parcul Național Pirin este unul dintre cele trei parcuri naționale ale Bulgariei, fiind amplasat în imediata apropiere a stațiunii Bansko. Parcul este situat între văile râurilor Mesta și Struma și are o suprafață de circa 40,356 kilometri pătrați. Parcul a fost înființat în anul 1962, inițial fiind numit Parcul Național Vihren.

Citeste mai mult.