Oferte Cazare - Litoral Obzor, Burgas, Bulgaria la hoteluri de 5* stele ☀️ 2025

Obzor - descoperă farmecul nebănuit al celei mai vechi stațiuni de pe litoralul bulgăresc

Obzor este o stațiune cu tradiție, fiind una dintre cele mai vechi stațiuni de pe litoralul bulgăresc. În antichitate, orașul era cunoscut ca Orașul Soarelui, aici fiind situată colonia Elena Heliopolis, iar în perioada romană, Templul lui Jupiter. De asemenea, în perioada antică, localitatea funcționa ca un mic port situat pe coasta Traciei. Parcul din stațiune păstrează indiciile culturii grecești și romane: coloane și statui antice, ruinele unei cetăți și ale unei fortărețe. În același timp, în apropierea Capului Emine, se observă un far și rămășițe din cetatea Emona.

poza Obzor - descoperă farmecul nebănuit al celei mai vechi stațiuni de pe litoralul bulgăresc

În Obzor, sezonul estival debutează în luna iunie și se prelungește până în luna septembrie. Cu toate acestea, perioada preferată  în care turiștii aleg această stațiune este cuprinsă între începutul lunii iulie până la începutul lunii septembrie, când temperatura aerului este cuprinsă între 25-35 grade Celsius, iar cea a apei între 20-25 grade Celsius. Atracția principală a stațiunii este reprezentată de plaja ce are dimensiuni extinse, măsurând aproximativ 7 kilometri, dar este destul de îngustă în comparație cu alte plaje de pe litoralul bulgăresc. Însă, datorită numărului relativ mic de unități de cazare, plaja este aerisită. Este acoperită cu nisip fin,  foarte curată, iar intrarea în mare este lină. Toate acestea, în combinație cu apa cristalină, fac din Obzor o destinație de vacanță de neuitat. Este o stațiune recomandată în special familiilor cu copii sau celor care preferă locațiile liniștite și boeme.

poza Obzor - descoperă farmecul nebănuit al celei mai vechi stațiuni de pe litoralul bulgăresc

Obzor oferă numeroase opțiuni de cazare: hoteluri mari, de lux, dar și hoteluri mai mici, de familie. De asemenea, în stațiune este prezentă și o zonă de camping, potrivită pentru cei care doresc să petreacă o vacanță în mijlocul naturii. Pentru familiile cu copii există diverse variante de divertisment, cum ar fi piscinele cu tobogane și locurile de joacă din cadrul complexelor hoteliere. Unele dintre cele mai căutate hoteluri sunt: Hotel Hvd Reina Del Mar, Hotel Casablanca, Hotel Obzor Beach Resort, Hotel Sol Luna Bay Resort, Hotel Galeria, Sunrise Blue Magic Hotel, Hotel Amigos, Hotel Anixi, Hotel Black Sea etc. În stațiune, veți descoperi restaurante care servesc atât preparate pescărești, tradiționale, cât și specialități aparținând bucătăriei internaționale, astfel încât papilele gustative vă vor fi încântate indiferent de preferințe. De asemenea, pe plajă veți descoperi mai multe baruri unde puteți servi băuturi sau diverse gustări. În cazul în care doriți o vacanță mai animată, trebuie să știți că în stațiune nu prea veți găsi cluburi sau discoteci. Pentru amatorii de shopping, în centrul orașului Obzor, pe drumul Varna-Burgas, veți descoperi câteva magazine de unde puteți achiziționa: haine, îmbrăcăminte de plajă, accesorii și diverse suveniruri. 

poza Obzor - descoperă farmecul nebănuit al celei mai vechi stațiuni de pe litoralul bulgăresc

Top hoteluri cu piscină exterioară din Obzor

 Obzor este o stațiune destul de întinsă, cu numeroase spații verzi, cu străzi bine întreținute, mărginite de diverse specii de pomi și trandafiri. Pe cuprinsul său, turiștii vor descoperi numeroase restaurante, terase, magazine, de unde se pot achiziționa produse de strictă necesitate și nu numai, un parc de distracții pentru copii și un părculeț, în mijlocul căruia tronează o piscină arteziană.

Citeste mai mult.

Petreceți vacanța de 1 mai pe plaja din stațiunea Obzor

  Orașul Obzor este situat la o distanță de 65 de kilometri de orașul Varna și la 40 de kilometri distanță de orașul Nessebar. Stațiunea Obzor se bucură de una dintre cele mai frumoase plaje de pe litoralul bulgăresc, fiind recomandată tuturor celor care doresc să se bucure de liniște și relaxare cu prilejul mini-vacanței de 1 mai.

Citeste mai mult.

Cele mai populare atracții turistice ale stațiunii Obzor

Obzor este o micuță stațiune din Bulgaria ce poate fi cu ușurință vizitată într-o singură zi. Prin urmare, date fiind dimensiunile sale reduse, aici nu se pot face prea multe lucruri, iar atracțiile orașului nu sunt prea numeroase. În cele ce urmează vă vom prezenta o serie de activități de care vă puteți bucura în cazul în care alegeți să vizitați „orașul soarelui”.

Citeste mai mult.

Capul Emine - un obiectiv turistic încărcat de mister

Stațiunea Obzor oferă o multitudine de atracții turistice. Printre cele mai interesante dintre acestea se numără Capul Emine, unul dintre farurile Mării Negre, situat în  partea sudică a Munților Balcani. Capul Emine este un promontoriu aproape vertical, cu o altitudine de 60 de metri față de nivelul mării.

Citeste mai mult.