Bansko nu este doar o stațiune de schi, ci este un oraș încărcat de istorie cu multiple obiective turistice, unde pe parcursul anului sunt organizate numeroase concursuri, concerte, festivaluri internaționale și alte astfel de evenimente. Astfel, indiferent de perioada în care veți dori să vizitați acest oraș, cu siguranță veți avea ce vedea, iar distracția va fi punctul foarte al sejurului dumneavoastră. Festivalul Internațional de Jazz din Bansko este cel mai mare eveniment muzical organizat pe timpul verii pe teritoriul Bulgariei. Acest festival este extrem de popular în rândul iubitorilor de jazz din întreaga lume, în prezent fiind unul dintre cele mai importante evenimente culturale de anvergură internațională organizate în Balcani. De-a lungul anilor, mai mult de douăzeci de trupe mari au cântat pe scena din Bansko. Pe lângă participanții tradiționali, precum Big Band of Bulgarian National Radio cu dirijorul Yanko Miladinov, care deschide de obicei evenimentul, printre foștii interpreți invitați se numără legende ale acestui gen muzical, precum Vili Kazasyan, Georgi Borisov, Angel Zaberski, Big Band Blagoevgrad, mai multe orchestre din Germania, inclusiv IKS Big Band și Kelag Big Band din Austria. Printre artiştii care au urcat pe scena festivalului de jazz din Bansko se numără: Scot Hamilton (SUA), Axel Zwingenberger (Germania), Silvan Zing (Elveția), Keito Saito (Japonia), Uros Peric (Slovenia), Sharrie Williams (SUA), Hubert Tubbs (SUA), Freddie Cole (SUA), Larry Vuckovich (SUA), Leila Amons (SUA), Irving Louis Lattin (SUA), Jackie Ryan (SUA), Rick Margitza (SUA), Jamie Davis (SUA), Benny Golson (SUA), Champian Fulton (SUA), Bobby Carcasses (Cuba), Ive Mendes (Brazilia), Kuba Stankiewicz ( Polonia), Igor Butman (Rusia) , Yehya Khalil (Egipt), Oleg Kireyev (Rusia), Igor Bril (Rusia), Candy Dulfer (Olanda), Hans Dulfer (Olanda), Tania Maria (Brazilia), Ana Moura (Portugalia), Vlodek Pavlik (Polonia), Clare Teal (Marea Britanie), Mungo Jerry (Marea Britanie), Steve Hackett (Marea Britanie), Denise Jannah (Olanda), Charles Papazov (Canada), Yoni Vida (Belgia), Iyeoka (SUA), China Moses (SUA), Philip Catherine (Belgia) și alții.
Bansko Opera Fest reuneşte cele mai strălucite vedete ale operei bulgare. Concertele şi spectacolele pot fi vizionate gratuit în piaţa centrală din Bansko. Evenimentul se desfăşoară pe parcursul zilelor de 22, 23 şi 24 august. Un alt festival muzical organizat în Bansko este Folklore Magic Festival. Acest festival își propune să păstreze şi să transmită generaţiilor viitoare tradițiile folclorice bulgare. Festivalul este organizat în Parcul Municipal din Bansko. La începutul toamnei în Bansko se organizează festivalul de muzică balcanică Bansko Balkan Fest. Evenimentul are loc în piața centrală a orașului, reunind atât artiști de origine bulgară, cât și artiști din statele balcanice. Evenimentul durează două zile și adună mii de iubitori ai muzicii balcanice din întreaga lume. Pe 3 martie bulgarii sărbătoresc ziua eliberării statului. În această zi copiii vor beneficia de anumite reduceri, iar oaspeții vor fi întâmpinați pe pârtii, cu vin fiert și ceai. În Polyana Banderishka se organizează diverse festivități la care bulgarii, dar și turiștii participă îmbrăcați în costume naționale, iar în mâini au steaguri naționale. În perioada 1-5 octombrie în Bansko se sărbătorește eliberarea orașului de sub ocupația turcă. Pe timpul verii, mai exact în lunile iulie și august, în Bansko, în fiecare sâmbătă se organizează un eveniment numit Tradiții și Artă. În cadrul acestui eveniment participanții vor afla tainele tricotatului, a țeșutului și a brodatului. De asemenea, puteți vizita expoziții ale artiștilor locali și vă puteți familiariza cu tradițiile și meșteșugurile locale.
În perioada 20-22 februarie, în sala de cinema a Centrului de Informare Turistică din Bansko, se difuzează cele mai bune filme despre alpinism, schi, snowboard şi speologie. Astfel, veți afla informații inedite despre cei mai performanți schiori, despre persoane cu dizabilități care practică sporturi de iarnă, veți afla informații noi despre persoane care au traversat Antarctica și multe altele. În program sunt incluse expoziţii, prezentări, concursuri şi altele. De regulă, în stațiune este organizat și Bansko Freeride World Qualifier, ce găzduiește unii dintre sportivii de top ai mapamondului. În timpul competiției, Bansko oferă o primire călduroasă fiecărui atlet și vizitator. Scopul acestui eveniment este acela de a inspira următoarele generații într-un mod distractiv și unic spre construirea unei comunități sportive globale, ce respectă și vrea să protejeze mediul înconjurător. Bansko Freeride World Qualifier celebrează armonia dintre oameni și munte.
Ziua Mondială a Zăpezii este un alt eveniment organizat în stațiunea Bansko. Evenimentul este organizat în Banderishka Polyana, iar participanţii se vor bucura de slalom pentru copii, jocuri distractive şi băuturi calde. Un alt eveniment organizat în stațiunea montană este Open Air Mountain Film Fest. Participanţii vor putea să vizioneze cele mai interesante filme chiar sub clar de lună, într-o atmosferă relaxantă. One Love Tour este un festival la care participanții au acces gratuit. Evenimentul are un program bogat, care include diferite stiluri de muzică, folclor, teatru pentru copii și grupuri vocale, stand-up, benzi desenate și prezentări culinare. La acest eveniment participă artiști populari din Bulgaria și Republica Macedonia de Nord. Scopul evenimentului este acela de a revigora și păstra tradițiile din regiune.