În cazul în care veți alege să petreceți noaptea dintre ani în stațiunea Bansko, cea mai întinsă stațiune de sporturi de iarnă din Balcani, vă veți putea bucura de zăpadă, veți putea schia pe pârtiile de la poalele Munților Pirin, puteți să vă relaxați la centrul SPA al hotelului pentru care ați optat sau puteți să vă distrați în unul dintre cluburile din stațiune.
Iubitorii sporturilor de iarnă se pot bucura de pârtii potrivite atât pentru începători, cât și pentru schiorii experimentați, lungimea totală a pârtiilor de schi fiind de 65 de kilometri. Condițiile de schi sunt excelente, tunurile de zăpadă asigurând un strat consistent de zăpadă și în perioadele în care nu ninge. Bansko este o stațiune potrivită și pentru cei care doresc să învețe să schieze sau să se dea cu placa, aceștia putând alege dintre numeroșii instructori specializați. Amatorii de adrenalină pot lua cu asalt parcul de distracții din Bansko, unde își pot testa dexteritatea în ceea ce privește mânuirea plăcii de snowboarding pe rampele și obstacole speciale. Cei care preferă activitățile ceva mai sigure, pot închiria o pereche de patine și pot patina. Pentru cei care nu sunt neapărat fanii sporturilor de iarnă, recomandăm o urcare cu telegondola, pentru a se bucura de priveliști surprinzătoare din vârful munților, sau pot face plimbări prin oraș, Bansko combinând arhitectura tradițională cu numeroase elemente moderne. O bătaie cu bulgări sau câteva ore petrecute la săniuș pot fi activități care să vă amintească de copilărie. După acestea, vă puteți bucura de o ceașcă de ciocolată caldă delicioasă sau de o cană de vin fiert. De asemenea, vă puteți testa logica în cadrul Escape Room sau vă puteți distra jucând bowling, biliard sau darts.
Cele mai multe hoteluri din Bansko sunt recent construite, moderne și bine amplasate. În plus, bulgarii s-au gândit la tot felul de activități après schi, turiștii putându-se bucura de masaje, piscine interioare, saune, săli de fitnnes, jacuzzi, yoga și aerobic. De asemenea, multe dintre unitățile de cazare din stațiune au amenajate și locuri de joacă pentru copii. După atâta distracție, puteți descoperi gastronomia locală, precum și tradițiile din zonă în numeroasele taverne din stațiune. Pe lângă preparate delicioase, vă veți putea bucura și de muzică live.
Taverna Obetsanova este una dintre cele mai vechi taverne din Bansko, aici putând descoperi atmosfera autentică a zonei. Puteți alege dintr-o gamă variată de preparate pe bază de vânat, preparate locale și o gamă diversificată de vinuri. Pentru ca ambianța să fie cât mai plăcută, o orchestră interpretează muzică tradițională. Spirtul autentic bulgăresc poate fi descoperit și în cadrul tavernei Vodenitsata. Aceasta este un local deosebit de confortabil și plăcut, fiind o locație potrivită de a lua masa, mai ales, după ce ați petrecut întreaga zi pe pârtie. Preparatele locale sunt asortate cu o gamă variată de băuturi alcoolice. Un alt local cu specific tradițional bulgăresc este taverna Kasapinova, aici putându-vă bucura de preparate delicioase, muzică macedoneană și servire impecabilă. Printre cele mai apreciate localuri, în ceea ce privește preparatele tradiționale, se situează și taverna Bariakovata, deoarece ambianța și serviciile de aici sunt la superlativ. În cazul în care doriți să descoperiți și altfel de localuri, puteți opta pentru Leonardo Bansko și Come Prima, care oferă preparate mediteraneene, sau restaurante clasice Le Bistro, Chateau Antique Bansko.
Dacă alegeți să petreceți revelionul în Bansko vă veți putea bucura de distracție în unul dintre cluburile de noapte din stațiune, într-un pub sau bar karaoke. În rândul turiștilor cele mai populare localuri s-au dovedit a fi: Oxygen Bansko, unde vă veți putea distra pe ritmurile muzicii dance și hause. De asemenea, în cadrul acestui local, sunt invitați, în mod regulat, DJ-i celebri care întrețin atmosfera. Dacă alegeți Jack´s House, trebuie să știți că aici se ascultă muzică hip-hop, pop și R&B, atmosfera fiind extrem de plăcută.