Bucătăria bulgărească este colorată și diversă, unele rețete au fost transmise din generație în generație și au rămas neschimbate, păstrându-și savoarea originală. Preparatele tradiționale se bazează în principal pe un număr foarte mare de legume și condimente. Cele mai importante condimente utilizate în bucătăria bulgară sunt: usturoiul, piperul negru, cimbru, menta, dafinul și boiaua. Condimentele ocupă un loc de cinste în bucătăria bulgară. Cele mai des folosite ierburi aromate sunt busuiocul, cimbru, oregano și menta. Nu trebuie să uităm de pătrunjel, care nu lipsește aproape din niciun preparat. Pătrunjelul nu doar că adaugă savoare preparatelor, ci are și proprietăți medicinale. Potrivit medicinei populare, pătrunjelul ajută la vindecarea afecțiunilor digestive și renale. Un rol important în bucătăria bulgărească îl ocupă și busuiocul, care este utilizat la condimentarea preparatelor din carne, fasole și cartofi. Extrem de populară este și menta. Aceasta este folosită atât proaspătă, cât și uscată. Bulgarii folosesc în bucărie și menta sălbatică, care are o savoare extrem de intensă. Și despre cimbru se crede că are proprități medicinale. Acesta a fost utilizat încă din cele mai vechi timpuri pentru tratarea răcelilor, broșitelor, bolilor de inimă și a reumatismelor.
Mierea produsă în Bulgaria este de cea mai înaltă calitate, impresionându-i pe degustători prin gustul și valorile sale nutritive. În Bulgaria, se produc mai multe tipuri de miere: miere de salcâm, miere din plante, miere din pin și miere polifloră. În Bulgaria, cresc o serie de plante rare, acest lucru face ca mierea produsă în aici să fie extrem de delicioasă și nutritivă. De asemenea, în Bulgaria se produce propolis de cea mai bună calitate, care are proprietăți dovedite în tratarea diferitelor afecțiuni. S-a dovedit faptul că propolisul are proprietăți antibacteriene și antiinflamatoare. În plus, propolisul stimulează sistemul imunitar. Unul dintre cel mai bun propolis se produce în localitățile din Munții Rodopi.
Iaurtul este un produs tradițional bulgăresc, microorganismul responsabil de fermentarea laptelui se numește Lactobacillus bulgaricus. Acest produs lactat are un gust extrem de plăcut, poate fi mâncat simplu sau poate fi utilizat în diverse preparate, precum tarator, banitsa, salată snezhanka, dar și în supe. Pe lângă gustul lui absolut delicios, iaurtul se dovedește a fi și extrem de sănătos. Unele studii chiar indică faptul că iaurtul ar ajuta la prevenirea apariției cancerului. Potrivit unei vechi legende, iaurtul ar fi existat încă din vremea tracilor. Tracii au fost cei care au învățat să adauge lapte acru de oaie în laptele proapăt pentru a-l păstra pentru mai mult timp. Această combinație a fost numită procish sau lapte dospit. O altă teorie asociază iaurtul cu băutura bulgărească numită kumis, o băutură din lapte de cal. Bucătăria bulgară are o savoare unică, este bogată în condimente și este extrem de ușor de preparat. Nu puteți părăsi Bulgaria fără a încerca cel puțin unul din preparate prezentate de către noi.
Salata Shopska este unul dintre cele mai populare startere. Rețeta provine din zona Sofiei, însă a devenit populară în întreaga Bulgarie. Turiștii străini se arată cu totul încântați de această salată și chiar o prepară și după ce părăsesc Bulgaria. La prepararea acestei salate se folosesc roșii proaspete, legume aromate și brânză rasă. În unele regiuni, la această salată se adaugă și ardei copt. Această salată poate fi servită de sine stătătoare sau ca garnitură pentru diverse preparate. În timpul sejurului petrecut în Bulgaria nu puteți să nu încercați Banitsa Tradițională. Acest preparat este asemănător cu o plăcintă și este numit astfel datorită vasului în care este preparat. Banitsa Tradițională se prepară din foi de plăcintă și diverse umpluturi. Foile pot fi cumpărate sau pot fi preparate în casă. Cea mai răspândită rețetă este cea cu umplutură de brânză și ouă. Această plăcintă se poate umple și cu dovleac, varză, ceapă, spanac, orez și carne. De asemenea, banitsa poate fi servită și la desert, când este umplută cu cremă de lapte. Acesta este un preparat care merge foarte bine mâncat la micul dejun.
Pâinea este un element principal în tradiția culinară a Bulgariei, dar și în folclorul său. Pâinea tradițională este folosită în diverse ritualuri și obiceiuri și este un simbol al ospitalității. Cu ocazia celor mai importante sărbători de peste an se coace pâine, care este decorată în diverse moduri, ținându-se cont de tradiții vechi de mii de ani. Rețeta de pâine bulgărească este destul de simplă, folosindu-se făina, apă, sare, unt, grăsimi și drojdie.
Unul dintre cele mai populare preparate bulgărești este tarator (supa de castraveți). Acest preparat se consumă mai cu seamă în lunile de vară, deoarece are un efect răcoritor, dar unii bulgari aleg să consume această supă pe parcursul întregului an. Nu o să găsiți bulgar care să spună că nu-i place să mânânce tarator. Acest preparat este servit aproape în orice restaurant de pe cuprinsul Bulgariei, însă în funcție de zona în care veți călători, veți putea încerca diverse rețete. Rețeta de bază cuprinde iaurt, castraveți, nuci, sare, ulei vegetal și condimente.
Poate pentru turiștii români nu o să fie o surpriză, însă mulți turiști care vizitează Bulgaria se arată încântați de sarmi. Sarmi este un preparat din carne tocată, orez și este învelit în frunză de vie sau frunză de varză. Acest preparat este extrem de popular în spațiul estic al Europei. În Bulgaria se gătesc diverse rețete. În timpul verii, bulgarii preferă să gătească sarmi cu frunză de vie, iar în timpul iernii gătesc sarmi cu frunză de varză murată. Umplutura poate să conțină carne, dar poate să se bazeze și pe un amestec de legume. Sarmi cu legume este unul din preparatele care nu lipsesc de pe masa din ajunul Crăciunului, ocazie cu care se preparată din frunze de varză, iar în umplutura de orez se adaugă stafide și nuci.
Patatnik este un preparat omniprezent pe masa bulgarilor. Patatnik este preparat din două alimente extrem de populare în Bulgaria: brânza și cartoful. Chiar și denumirea sa face referire la cartof, care în bulgară se numește patat. Patatnik poate fi preparat în diverse feluri: copt, prăjit sau fiert. Pe lângă produsele de bază se adaugă și diverse condimente, însă acestea pot varia în funcție de gusturi. Patatnik poate să cuprindă carne, dar poate fi la fel de gustos și fără carne. În rețeta clasică se folosesc doar brânză, cartofi, ou, ceapă și condimente. Pentru ca preparatul să se coacă uniform, trebuie ținut la o temperatură scăzută. Odată preparat, poate fi servit cu iaurt sau legume. Un alt fel de mâncare tradițional bulgar pe care vă sfătuim să-l încercați este kapama. Acest preparat este popular cu precădere de zonele de munte, cum ar fi Razlog și Bansko. În cazul în care vă bucurați de un sejur la schi în Bansko, trebuie neapărat să serviți acest preparat delicios. Kapama se pregătește din mai multe tipuri de carne (carne de vițel, carne de pui, carne de porc și carne de iepure), peste care se adaugă varză, cărnați și orez.
Kebapches și-a câștigat un loc de frunte pe mesele bulgarilor, dar este la fel de apreciat și de către turiști. Acesta se prepară din carne tocată și diverse condimente, are formă alungită și este copt pe un grătar. După ce este preparat, amestecul din carne tocată este lăsat câteva ore, pentru ca toate gusturile să se întrepătrundă și astfel rezultatul să fie mult mai savuros. Kebapches nu este un preparat popular doar în bucătăria bulgară, ci este destul de răspândit și în bucătăria sârbă.